Boala Carrè (BC) , denumita și jigodia sau Canine Distemper este o boala infectocontagioasa, cu evoluție acuta și subacuta, specifica carnivorelor, caracterizata clinic prin febra însoțita de catar al mucoaselor, la care se pot asocia tulburări oculare, digestive, pulmonare, cutanate și nervoase, de intensitate variabila.
BC este cunoscuta de foarte mult timp datorita evoluției grave care decima efectivele de câini de vânătoare. Jenner (1809) a descris prima data formele clinice sub care se poate prezenta aceasta entitate, însă în 1906 Carrè precizează natura virala. Este răspândită pe tot globul, fiind întâlnită cu o incidenta variabila de la tropice pana la ținuturile polare. În tara noastră, boala este mai frecventa în centrele urbane mari. Jigodia provoacă pierderi însemnate mai ales în crescătorii de câini și de animale de blana, fiind considerata cea mai periculoasa dintre bolile carnasierelor după rabie. La ora actuala, incidenta bolii s-a redus foarte mult, dar ea a devenit deosebit de importanta pentru speciile de feline. Agentul etiologic este virusul bolii Carrè ( Canine distemper virus, CDV). CDV este puțin rezistent în mediul extern, în general se admite ca în conditi obișnuite nu rezista mai mult de 10-20 de zile. La 20 grade C supraviețuiește timp de 3 ore, la 37 grade C 1-3 ore, la 56 de grade 2-3 minute, în cadavre 48 de ore, iar dezinfectante uzuale îl distrug repede.
Epidemiologie. În condiții naturale este afectat mai ales cainele dar și celelalte canide ( cainele Dingo, vulpea, lupul, sacalul, coyotul). Omul face infecții inaparente, in cursul cărora sângele este virulent 5-6 zile, după care apar anticorpii specifici.
Receptivitatea este influențată de o serie de factori, dintre care vârstă, căreia ii vine rolul principal, boala semnalând-se pana la 1 an, receptivitatea fiind mai ridicata între 6-8 luni. Sub vârstă de 3 luni incidenta cazurilor de boala este redusa datorita imunității transmise prin placenta și colostru, iar peste un an animalele dobândesc o imunitate activa consecutiv unei infecții anterioare inaparente. Condițiile deficitare de alimentație, igiena si de stres, parazitozele agravează evoluția bolii.
Sursele principale de infecție sunt reprezentate de animalele bolnave și cele trecute prin boala, care elimina mari cantități de virus prin toate secrețiile și excretiile. În cadrul surselor secundare întra toate elementele mediului inconjurator care au venit în contact cu produsele patologice, vectori animați activi (omul în perioada de viremie) sau pasivi; vectori neanimata (apa, alimentele, mijloacele de transport și îngrijire). Contaminarea se realizează:- direct prin contactul cu animalele bolnave sau trecute prin boala
- indirect prin intermediul surselor secundare.
Virusul pătrunde în organism pe cale respiratorie, digestiva și conjunctivala.
Boala evoluează local (în anumite regiuni) și contagios, ea apare în orice sezon, cu incidenta mai mare la sfârșitul primăverii și vara, când circulația și contactele între animale sunt mai intense și exista un număr mai mare de indivizi tineri, foarte receptivi. Formele grave se întâlnesc toamna si primăvara. Se raportează existenta unor perioade, cu o durata de 2-3 ani, în care incidenta îmbolnăvirilor este mare, urmate de perioade de calm 1-2 ani.
Simptome
Perioada de incubație este în medie de 3-7 zile, după care apar tulburări clinice de gravitate. Boala se poate prezenta sub forma supraacuta, acuta și su acuta.
* Forma supraacuta se întâlnește la animalele foarte sensibile și când sursa de virus este foarte patogenica, evoluând cu viremie pura. Simptomele se instaleaza brusc, exprimandu-se prin febra (40-41 grade C), catar oculonazal seros sau seromucos, abatere profunda, anorexie, accelerarea marilor funcții, frisoane. Evoluția acestei forme este foarte grava, cu sfârșit letal de 1-4 zile.
* Forma acuta și subacuta sunt cele obișnuite de evoluție a bolii. Simptomele debutează tot prin febra (39,5- 41 grade C), însoțită de tulburări generale și catar nazal și conjunctival, de intensitate variabila, uneori acestea sunt discrete și trec neobservate. Animalele se pot remite după 1-2 zile, dar în majoritatea cazurilor, remisiunea este pasagera, producându-se o noua ascensiune termica (este 40 de grade), însoțită de o serie de manifestări clinice în funcție de natura și intensitatea modificărilor produse, putându-se distinge mai multe localizări.
Localizarea pulmonara se exprima prin catar nazal (mucus, puroi), strănut, senzație de mâncărime la nivelul trufei, jenă in respirație, catar al mucoase laringiene, rar al mucoasei bronhice, manifestat inițial prin tuse scurta și uscata, apoi umeda și prelungită, semne corespunzătoare de pneumonie sau bronhopneumonie. Leziunea oculara poate apărea simultan cu cea respiratorie și se exprima prin catar conjunctival, animalele prezintă fotofobie (frica de lumina, sensibilitate la lumina), congestia și inflamația mucoasei conjunctivala, scurgeri mucoase și purulente la unghiul intern al ochiului, uneori cheratita (inflamație a corneei), sau cheratita ulceroasa, pana la compromiterea definitiva a capacității vizuale. Localizare digestiva se manifestă prin semne de stomatita (inflamația mucoasei cavității bucale), faringita, gastroenterita (vomă, constipație, apoi diaree cu fecale lichide, mucoase, cu un miros urat, respingător, uneori striate cu sânge sau chiar hemoragice). Animalele prezintă hipersensibilitate abdominala, sete exagerata și deshidratare accentuata (deoarece sunt incapabili sa bea) . Localizare cutanata este semnalata destul de rar. Localizare nervoasa, poate aparea repede, dar obișnuit după 2-3 săptămâni de la debutul bolii, adesea după ce celelalte semne s-au remis și se manifesta prin tremurături musculare, apoi contracții musculare ce apar la nivelul buzelor, aripilor nasului, maseterilor sau mușchilor membrelor- incoordonați in mers sau corporale intregi
- tulburări ce persista in somn și durează săptămâni sau luni, ducând în majoritatea cazurilor la moarte prin epuizare.
Uneori tulburările nervoase se traduc prin pareze și paralizii, începând mai ales cu trenul posterior și care se extind spre zonele anterioare. Se pot întâlni paralizii ale mușchilor vezicii urinare, ale rectului, mușchilor faciali, traduse prin manifestări corespunzătoare (incontinenta urinară, emisiuni involuntare de fecale, cădere a buzelor, paralizia mandibulei).
Moartea se produce în final prin paralizie generalizata.
Durata bolii este de 1-3 saptamani, terminându-se cu moartea în 20-50% din cazuri. Animalele trecute prin boala rămân adesea cu sechele nervoase, oculare, pulmonare, care le compromit valoarea și le fac inutilizabile.
Tratament. Acesta va fi specific, simptomatic și igieno-dietetic. Tratamentul specific face uz de serul antijigodios hiperium, cu rezultate bune dacă se aplica precoce, în primele faze ale bolii. Rezultate asemănătoare se obțin folosind serul de convalescent, administrat in doze mai mari sau imunoglobuline specifice.
Pentru combaterea sau prevenirea infecțiilor secundare se recurge la antibioticele sulfamide (antibiotic sintetic). Medicația antiinfecțioase se asociază cu vitamine B1, B6, B12, A, C pe o perioada de 5-7 zile. Tratamentul simptomatic va depinde de tulburările organice prezentate de animalele bolnave: antivomitive, pansamente gastrointestinale, antiseptice ale cailor respiratorii, medicamente pentru combaterea febrei și calmante. Tratarea leziunilor cutanate se poate face cu unguente cu antibiotice sau sulfamide și după caz se folosesc pudrele absorbante și antiseptice. Vaccinare. La noi se folosesc vaccinuri vii atenuate:
- monovalente (" Disterom-C pentru câini) constituite dintr-o suspensie de virus Carre
- bivalente - CH contra bolii lui Carrè și hepatitei infectioase
- trivalente - CHP contra bolii lui Carrè, hepatitei infecțioase și parvovirozei canine
- tetra valente - CHPL contra jigodie, hepatitei, parvovirozei și leptospirozei ( ceea ce noi personal nu îl recomandam).
Vaccinurile sunt livrate în stare liofilizata și aplicate la vârsta de 2 luni, cu rapel la 2-4 săptămâni. Cu toate acestea noi am merge pe vaccinarea după 3 luni, deoarece puii pana la aceasta vârstă sunt imunizați prin colostru și placenta de către mama.
Vom vorbi mai multe despre vaccinări (adevăruri și lucruri ascunse) pe viitor.
Cățeii provenienti din mame nevaccinate se pot vaccina la vârsta de 6 săptămâni, cu rapel obligatoriu la vârsta de 9-12 săptămâni.
La noi se folosesc următoarele vaccinuri:
- Nobivac DHP
- Nobivac HPPi și contra parainfluentei
- Nobivac Puppy.
În cazul apariției bolii, aceasta se declara oficial și se instituie masuri de carantina de gradul II. Animalele bolnave se izolează și se tratează, cele clinic sănătoase se imunizeaza. Se executa dezinfecția curenta.