BarfDiet

Faringele este un organ care urmeaza cavitatii bucale si se continua cu esofagul. Din punct de vedere functional, acest organ reprezinta o raspandire unde se incruciseaza calea respiratorie cu cea digestiva. Aerul inspirat patrunde prin fosele nazale, trece apoi prin faringe inspre laringe, trahee, bronhii spre plamani. Bolul alimentar trece, in timpul deglutitiei, din cavitatea bucala in faringe, apoi in esofag spre stomac.

Din punct de vedere al cailor digestive, faringele reprezinta un organ important in ce priveste rolul de a conduce bolul alimentar de la cavitatea bucala spre esofag. Pe langa rolul de canal comun respirator si digestiv, faringele serveste prin conductul faringo-timpanice sau trompele lui Eustache, la ventilarea cavitatii urechii medii si implicit la realizarea echilibrului presiunii atmosferice din cavitatea timpanica cu cea din conductul auditiv extern, permitand astfel vibrarea membranei timpanice.

Prin formatiunile limfoide situate in peretii faringelui, acesta are un rol important in functiile de aparare a organsimului impotriva agentilor microbieni.

Din punct de vedere clinico-terapeutic, raspantia farigiana are un mare rol, astfel: o sonda introdusa prin fosele nazale sau prin cavitatea bucala trece prin faringe si ajunge fie in esofag si stomac, fie in laringe si trahee.

Canalul farigian are in general o forma de palnie fiind situata la baza craniului, intre cele doua ramuri ale mandibulei. Aspectul de palnie este conferit faringelui de faptul ca inspre orificiile nazo-faringiene el este mai ingust si se largeste progresiv spre extremitatea aborala, cu variatii de forma de la o specie la alta.
In scopul descrierii faringelui, acestuia ii sunt sistematizate urmatoarele portiuni:
- fata dorsala
- fata ventrala
- extremitatea rostrala
- extremitatea aborala

Formatiunile limfatice neuniform raspandite apar si sub forma aglomerata ceea ce constituie tonsilele.

Tonsilele, cunoscute in nomenclatura mai veche sub denumirea de amigdale sunt formatiuni limfoide anexate mucoasei faringiene. Aceste formatiuni sunt dispuse sub aspectul a doua inele care inconjoara peretele buco-faringian ( gatlejul) si nazofaringele.
La nivelul orificiului buco-faringian, de fiecare parte a peretilor faringieni se gasesc tonsilele palatine situate in fosele tonsilare. In nazofaringe sunt evidentiate doua grupari limfoide: tonsilele faringiene si tonsilele tubare situate in vecinatatea deschiderilor faringiene ale trompelor lui Eustache. Tonsilele tubulare la carnivore lipsesc. La nivelul laringofaringelui exista tonsila epiglotica, numai la pisica.

PARTICULARITATI ALE FARINGELUI LA CAINE

Faringele este relativ lung si foarte dilatabil. Nasofaringele (coanele) este ingust si alungit. Orificiile trompelor faringo-timpanice sunt mici si acoperite de cate o clapeta fibro-cartilaginoasa redusa. Cutele faringo-palatine sunt scurte. Valul palatin, foarte mobil, se poate ridica permitand realizarea unui larg orificiu buco-faringian, ceea ce usureaza respiratia prin gura. Jonctiunea cu esofagul este net marcata de catre un pliu mucos circular care formeaza un prag faringo-esofagian. La acest nivel, mucoasa isi schimba brusc, atat culoarea, cat si conformatia, astfel: din pala subtire si fin plisata in faringe devine inchisa la culoare, ingrosata si prevazuta cu pliuri mari in esofag.
Tonsilele in general sunt putin dezvoltate, cu exceptia tonsilei palatine care este voluminoasa. Tonsilele faringiene sunt difuze si putin evidentiate la suprafata mucoasei.