BarfDiet

Turbarea este o boala infecțioasă birotica, întâlnită la toate speciile de animale homeoterme (organism care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe), transmisibila la om, caracterizata prin evoluție acuta cu manifestări nervoase exprimate prin hiperexcitabilitate și agresivitate, urmate de paralizie și moarte.

Boala a fost cunoscuta din cele mai îndepărtate timpuri. În secolul al XIX-lea începe era cercetărilor experimentale. Zinke în 1805 a demonstrat ca boala se poate reproduce experimental cu saliva animalelor turbate.
Studiul experimental sistematic al turbarii a fost inaugurat de Pasteur ale cărui lucrări epocale sunt încoronate de succesul primei vaccinări antirabic practicate în 1885 la tânărul Meister.

În 1889, Babes și Leep au arătat ca în sângele animalelor imunizate antirabic apar anticorpi neutralizanti, fiind primii cercetători care au folosit serul antirabic în tratamentul oamenilor mușcați.

Rabia a fost semnalata cu o incidenta variabila pe tot globul exceptând Australia. La ora actuala este răspândită pe continentul american, în majoritatea tarilor din Asia și Africa, în mai multe tari din Europa. Se considera indemne de turbare Australia, Japonia, Noua Zeelanda, Insulele Hawaii și Caraibe, Marea Britanie și tarile scandinave. În ultimele decenii se constata o recrudescenta a bolii pe plan mondial datorita unor animale sălbatice care constituie rezervorul de virus rabic și întrețin focalitatea naturala a turbarii.

Importanta turbarii consta în aceea ca este una din cele mai grave zoonoze (anual se înregistrează peste 30.000 de decese și peste un milion de tratamente după mușcături).

Etiologie ( cauze)

Agentul etiologic este virusul rabic (rabies virus) încadrat in familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus. Din punct de vedere antigenic, virusul turbarii este unic, dar exista diferențe mari privind patogenitatea, durata perioadei de incubație, aspectul manifestărilor clinice, modificările la microscop ale organelor și țesuturilor bolnave pe care le produce. Astfel se cunosc:
- tulpini de virus rabic cu virulenta exaltata și extrem de patogenica care produc boala după o perioada de incubație foarte scurta, iar evoluția manifestărilor clinice este rapida
- tulpini atenuate natural care determina îmbolnăviri după o perioada de incubație prelungită, cu o durata de evoluție lunga și cu simptome atipice.

Virusul rabic transmis obișnuit prin mușcături sau zgarieturi și care provoacă turbarea spontana la diferite specii de animale și la om a fost denumit virusul "de strada". Pasteur a obținut virusul rabie "fix" care a dobândit însușiri deosebite de ale virusului de strada cum ar fi: exaltarea virulentei fata de sistemul nervos central produce boala, numai forma paralitica, după o incubație de 4-7 zile, nu se elimina prin saliva și nu produce incluzii sau acestea apar rar.

Rezistenta virusului în mediul exterior este scăzută. Lumina solara directa și razele ultraviolete îl distrug în 5-10 minute. Temperatura de 50 de grade Celsius îl distruge în 15 minute, iar cea de 80 de grade în 2 minute. Este sensibil la ph-ul mediului în care se găsește, fiind inactivat în 30 minute la pH de 3- 3,5 dar rămâne virulent după 24 de ore la un pH între 5-10. Virusul rezista la frig (un an la - 20 de grade), la putrefacție ( cadavrele pot sa conțină material virulent timp de 90 de zile) și sub forma liofilizata (peste 5 ani).

Epidemiologie

Sunt receptive in condiții naturale, un număr mare de specii de animale domestice și sălbatice, indiferent de vârstă, rasa, sex, stare de întreținere, anotimp, clima etc.
Se deosebesc doua tipuri de rezervoare de virus rabic :
- "domestic" - câine, pisica și mai rar bovine, cabaline
- "sălbatic" - vulpi, lupi, bursuci, vidre, hiene, șobolani, șoareci, iepuri.

În majoritatea cazurilor de turbare domestica intervine cainele, în turbarea sălbatică rolul principal îl are vulpea. În Europa mijlocie, vulpea cauzează boala la aproximativ 60% din animalele sălbatice și 25% din cele domestice.

Cea mai frecventa cale de transmisie a infecției este cea transcutanata, prin mușcătura sau zgarietura. În acest mod virusul este inoculat direct din saliva animalului bolnav, în organismul respectiv și cu cât este mai profunda mușcătura cu atât este mai periculoasa. Deosebit de periculoase sunt zgârieturile de pisica ( virusul din saliva ajunge ușor pe gheare), deoarece sunt de regula adânci și lezioneaza filetele nervoase pe suprafețele întinse.

Saliva animalelor bolnave conține virusul și deci este infectata, încă din perioada de incubație, cu 1-5 zile înainte de apariția vreunui semn de turbare, iar în unele cazuri cu 10-14 zile. Se estimează ca virusul rabic apare în saliva câinilor, cu câteva ore pana la 3 zile înaintea apariției primelor simptome în 80% din cazuri. Eliminarea virusului prin saliva se produce numai la 60-70% din cazuri la câini și ca atare unele mușcături nu sunt infectante.

Infecția se mai poate realiza și prin contactul cu mucoasele sau pielea cu leziuni recente. S-a dovedit ca virusul rabic se poate transmite:
- pe cale respiratorie prin aerosoli (în glotele populate de lilieci, care produc aerosoli ce conțin virusul excretat prin saliva, mucus nazal, urina)
- pe cale digestiva (survine uneori la animale prin canibalism, vulpea fiind una din speciile care se infectează cel mai ușor pe aceasta cale
- transplantat - mai ales la câini.

Existenta câinilor vagabonzi, în toate regiunile unei tari, conferă un caracter foarte dispersat al cazurilor de turbare domestica, cu incidenta sezoniera, favorizata de perioada rutului (când întra în călduri).

După pătrunderea în organism, virusul rabie se multiplica la locul de inoculare, în particular în mușchi și după un timp variabil începe difuzarea sa. Țesuturile cele mai aproape de centrii nervoși sunt primele atinse (retina, corneea, glandele salivare, mușchii limbii, pielea capului).
În cursul multiplicarii sale în neuronii senzitivi și motori din SNC (care durează 5-6 zile), virusul determina perturbări importante ale funcțiilor acestora, care devin incompatibile cu o comportare normala a animalului. Stări de agitație psihica, senzitiva, motorie, prin exagerarea reflexelor, după care datorita fenomenelor degenerative, apar paralizii și moartea datorita asfixiei. În majoritatea cazurilor, replicarea virusului rabic într-un organism, conduce la moarte.

Semne clinice

Aceasta prezintă aspecte diferite în funcție de specie și chiar de individ, dar în toate cazurile caracterul predominant este de afectare a sistemului nervos, cu doua forme clinice distincte; furioasa și paralitica.
La câine perioada de incubație este, în medie de 20-60 zile, cu limite largi între 15-90 zile. În general, perioada de incubație este mai scurta la animalele tinere, la animalele muscate de cap și după cap sau cu mușcături multiple.

FORMA FURIOASA
În evoluția acesteia tulburările sunt dependente de:
1. Faza inițială, poate trece adesea neobservata, semnele clinice fiind puțin semnificative și constau în schimbări ale comportamentului. Animalul devine capricios, irascibil, mai afectuos fata de stăpân sau din contra devine indiferent, trist, se retrage în locuri mai izolate, mai întunecoase.

Starile de abatere sau neliniște se succed brusc fără nici un motiv, agitația se accentuează, animalul se mișcă continuu, răscolește așternutul, scormoneste pământul, reacționează brusc și exagerat la orice excitatie (zgomot, lumina, atingere). În unele momente pare a avea halucinații auditive și vizuale, atenția nu poate fi reținută decât pentru foarte puțin timp.

Apetitul, conservat la început, diminua treptat și nu mai simte gustul mâncării, înghite obiecte necomestibile ( pietre, bucăți de lemn, de sticla sau de metal).
Uneori la locul mușcăturii apare mâncărime, animalul se linge, se freacă sau chiar isi musca regiunea pana la automutilare. Setea este conservata sau chiar exagerata, cainele nu prezintă hidrofobie (frica de apa) . La masculi se poate observa o exagerare a instinctului genetic. Vocea devine mai groasa, răgușit, lătratul scurt și sacadat. Durata acestei faze este în medie de 1-3 zile.

2. Faza de stare ( excitatie, furie, agresivitate) se instalează treptat și se manifesta prin stări de furie și agresivitate. Câinele devine agresiv, la început fata de animale, fără motiv, întra în stare de furia la cea mai mica excitatie. Accesele de furie la început sunt scurte, urmate de stare de liniște dar pe măsură ce boala avansează devin tot mai frecvente. Forța animalului cu care musca este atât de mare încât își poate rupe dinții sau să-și producă chiar fractura maxilarelor. Fata devine caracteristica, cu privirea fixa, panditoare, feroce. Animalul are tendința de a fugi de acasă și a parcurge distante mari, fără nici o țintă și dacă întâlnește persoane sau animale le ataca. Vocea este răgușita, iar latratul sfârșește, de obicei, printr-un urlet prelung. La unele animale se constata vomă sau diaree cu sânge. Durata acestei faze este de 2-6 zile.

3. Faza paralitica (finala) se manifestă prin paralizia mușchilor linguali, maseteri, oculomotori, laringieni. Cainele nu mai poate înghiți hrana, nici musca, devine afon, maxilarul inferior atarna inert, din gura întredeschisa se scurge multă saliva, vascoasa, ochii devin imobili, pleoapa a treia proeminenta. Paralizia se extinde treptat, accesele de excitatie devin din ce în ce mai rare și mai șterse, iar când apare paraplegia (paralizia membrelor inferioare), deplasarea nu mai este posibila și după câteva ore de agonie, se produce moartea prin asfixie. Aceasta faza durează 1-3 zile, rareori 5 zile.
Forma furioasa are o evoluție de 3-8 zile, rar 10-12 zile.


FORMA PARALITICA (turbarea liniștită sau muta)
Se caracterizează prin lipsa mișcărilor de furie sau agresivitate și începe cu o stare de depresie, urmata foarte repede de paralizia mușchilor faringiene și maseteri. Deglutiție devine imposibila, gura este ținută întredeschisa, din ea scurgandu-se o saliva filanta, latratul este răgușit, apoi animalul devine afon. Fata exprima tristețe, suferință, privirea este pierduta, absenta, din când în când animalul este conștient. În final se produce paralizia generalizata și moartea în 3- 4 zile, rareori mai mult.

Boala este întotdeauna fatala, declanșată clinic se termina prin moarte.
Nu se dispune pana acum de mijloace de tratament. Se poate aplica însă tratamentul profilactic local, în primele 15 minute după mușcătura, recurgând-se la spălături cu substanțe antiseptice sau cautetizari.

VACCINUL ANTIRABIC

Prevenirea apariției și răspândirii bolilor se face prin vaccinarea preventiva sistematica a tuturor câinilor.
Imunoprofilaxia (prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice) presupune aplicarea vaccinării preventive sau de necesitate. Numeroase tipuri de vaccinuri au fost preparate de la prima vaccinare aplicata de Pasteur și pana în prezent. Vaccinurile care sunt utilizate în momentul de fata pentru animale, în diverse tari, pot fi clasificate în vaccinuri cu virus viu modificat și vaccinuri inactivate.

Vaccinurile cu virus modificat se obțin pe oua embrionate de găină, folosind tulpina Flury LEP (low egg passage pentru caine) sau pe culturi celulare: linie celulară canina ( tulpina HEP - high egg passage, pentru câine și pisica) ;
- pe oua embrionate de caine (pentru câine și pisica)
- renale de bovine ( tulpina Sad, "high cell passage" pentru caine
- linii celulare de hamster ( tulpina kissing "HCP" pentru caine.

Dozele, indiferent de specie, sunt de 1 ml, cu rapel anual, iar la câine pentru unele vaccinuri, la 3 ani.

Vaccinurile inactivate au ca substrat in producția virusului urmatoarele:
- encefal de la animale adulte supus acțiunii fenolului (un compus organic aromatic, se găsește sub formă solidă, cristalin, ușor acidic, cu capacitatea de a provoca arsuri chimice) timp de 24h la temperaturi de 22 grade (virulenta reziduala), la temperaturi de 37 grade virulenta reziduala este total suprimat)
- encefal de animale nou-nascute (șoareci, miei, iezi) inactivat prin raze ultraviolete
- oua embrinate.
Vaccinurile preparate din encefal se recomanda numai câinilor și pisicilor, iar celelalte și pentru alte specii.
Dozele sunt în general de 1-2 ml, cu rapel anual, iar pentru câini (unele vaccinuri) la 3 ani.

În România se prepara următoarele vaccinuri pentru caini/pisici:
* Rabivac E, liofilizat, folosit pentru prevenirea și combaterea rabiei. Vaccinul se inoculeaza intramuscular, în doza de 1 ml, începând cu vârsta de 6 săptămâni, cu rapel la 3 săptămâni. Obișnuit și cel mai indicat este vaccinarea după vârsta de 3 luni.

* Rabivacol se folosește la tineretul canin si felin de la vârsta de 10-12 săptămâni dacă provine din mame vaccinate și de la vârsta de 4-5 săptămâni (cu rapel după 8 săptămâni) dacă provine din mame nevaccinate. Întreținerea imunității se face anual.

* Rabirom, se poate aplica începând cu vârsta de 6 săptămâni ( obișnuit de la vârsta de 3 luni), pe cale i.m., în doza de 1ml. Întreținerea imunității se face anual. Rabirom se poate aplica concomitent cu alte vaccinuri folosite la aceste specii.

!!!!!!!!! VACCINAREA SE FACE NUMAI DE CĂTRE MEDICUL VETERINAR. DETALIILE DESPRE FIECARE VACCIN ÎN PARTE SUNT SCRISE NUMAI CU SCOP INFORMATIV.
ÎNCEPEREA VACCINĂRII ANTIRABICE DEPINDE DE FIECARE MARCA PRODUCĂTOARE ÎN PARTE.

Vaccinurile preparate din encefal de animale adulte conțin factori encefalitogeni responsabili de apariția accidentelor alergice ("accidentări postvaccinale"), în urma inoculari repetate. La câini, primele simptome ale acestor accidente apar după 10-20 de zile de la vaccinare și constau în ataxii, pareze sau paralizii, mai rar vomismente, hiperezie cutanata, poziții anormale ale capului, fără tulburări psihice și care uneori dispar după 2-10 zile. În aceste situații se recomanda medicația antialergica, vitamine și glucoza.

În mod obișnuit, vaccinarea preventiva se aplica numai la câine (în unele tari și la pisica). Vaccinarea de necesitate (post-infecțioasă) se practica îndeosebi la animalele de ferma, în vârstă de 6 luni, suspecte de contaminare, cu condiția ca la mușcătura sa nu fi trecut mai mult de 2-4 zile, iar mușcături sa nu fie situata în regiunile encefalice.

În situațiile în care apar cazurile de rabie, conform legislației de la noi din tara, se întreprind acțiuni în funcție de situația creata. Animalele cu simptome de turbare, cele suspecte de turbare (care prezintă semne clinice suspecte) indiferent de specie, precum și carnivore le suspecte de contaminare (muscate, bănuite ca au fost muscate sau au venit în contact cu animalele bolnave) vor fi ucise și după prelevarea probelor se distrug. Se exceptează de la aceasta regula câinii suspecți de contaminare, cu utilizare speciala sau câinii de mare valoare.

Carnivorele suspecte de rabie și cele suspecte de contaminare, care au muscat sau zgâriat sau au venit în contact cu alte animale sau oameni, precum și alte specii care sunt suspecte sau au întrat în contact cu persoane, vor fi puse în observație veterinară timp de 14 zile. Dacă în acest timp nu se declara turbarea, animale suspecte de contaminare ( rumegatoare, solipede, porcine etc) se scot de sub observație, în schimb carnivorele suspecte de contaminare se vor ucide, ele putând face boala mai târziu.

Locul unde au stat sau au fost ucise animalele bolnave sau bănuite de turbare, precum și obiectele cu care au venit în contact se vor dezinfecta.

Turbarea este o boala supusă declarării oficiale și carantinei de gradul III. Stingerea bolii și ridicarea masurilor de carantina se face după 3 luni de la ultimul caz de moarte sau uciderea din cauza turbarii și dacă in localitatea respectiva nu mai exista animale în carantina sau sub observație sanitara veterinară pentru aceasta boala.