Digestia bucala/ gastrica

[Beniamin]

Digestia include procese complexe, bazate pe motlitate si actiuni fizico-chimice, care consta in prehensiunea, prelucrarea mecanica si tranzitul alimentelor de-a lungul tubului digestiv, in vederea transformarii lor de catre sucurile digestive (digestia propriu-zisa), absorbtiei substantelor nutritive si eliminarii reziduurilor neabsorbite. Procesele digestive sunt coordonate si integrate prin mecanisme neuro-umorale in vederea adaptarii lor permanente la necesitatile organismului.

Motilitatea tubului digestiv

Prin motilitate se intelege totalitatea tipurilor de contractii ale tubului digestiv, realizate cu participarea separata sau coordonata a musculaturii circulare si longitudinale.
Perioada necesara alimentelor ingerate (ingestiei) pentru a strabate un segment al tubului digestiv se numeste timp de tranzit. Motilitatea digestiva indeplineste diferite functii, putandu-se diferentia contractii de amestecare, depozitare si propulsive.
Contractiile musculaturii digestive actioneaza direct asupra ingestiei, facilitand prelucrarea fizico-chimica, propulsia, digestia si absorbtia acesteia. Aceste contractii pot avea uneori caracter autonom, iar prin efectele lor indeplinesc roluri fiziologice multiple, de importanta majora pentru realizarea digestiei si absorbtiei, precum:
- mentinerea temprara a ingestei intr-o anumita zona, in vederea realizarii digestiei si absorbtiei sau stocarii;
- prelucrarea mecanica a hranei ingerate (maruntirea) si amestecarea ei cu sucurile digestive;
- realizarea contactului alimentelor ingerate cu suprafata de absorbtie digestiva;
- deprasarea (propulsia) ingestei de-a lungul tubului digestiv.

Digestia bucala

1. Prehensiunea

Actul de prehensiune consta in preluarea hranei cu buzele, dintii sau limba, prin miscari coordonate ale unor grupuri de muschi scheletici. Prehensiunea este un act fiziologic coordonat prin actiunea directa a sistemului central. Carnivorele si felinele apuca hrana cu dintii, introducand-o in cavitatea bucala, uneori ajutandu-se si de membrele anterioare.
Prehensiunea lichidelor, carnivorele, beau cu ajutorul limbii. Cainele isi introduce limba in forma de cupa, in lichid si o retrage in cavitatea bucala impreuna cu lichidul antrenat; acest comportament specific se numeste ''limpaire''. Pisica bea prin introducerea limbii in lichid, pe care-l antreneaza prin miscari de ''du-te-vino'' in cavitatea bucala, deoarece lichidul ramane din abundenta pe suprafata papilelor linguale.
Suptul consta in introducerea mamelonului in cavitatea bucala, presandu-l intre limba si palatul dur (cerul gurii), urmand ca laptele sa fie extras prin depresiuni ritmice, generate de miscari ale mandibulei. Vidul initial este accentuat de miscarile de tip piston ale limbii si mai ales, de actul deglutitiei care presupune o inspiratie cu glota inchisa.

2. Masticatia

Masticatia implica activitatea mecanica a limbii, maxilarelor si obrajilor, incluzand si primul act al digestiei. Prin masticatie, alimentele sunt prelucrate in particule de dimensiuni mici, inmuiate si lubrifiate prin amestecare cu saliva, astfel incat sa poata fi inghitite. Uneori, cainele inghite hrana numai dupa o masticatie sumara. Pisica gusta hrana si efectueaza o masticatie minutioasa.

3. Deglutitia

Actul deglutitiei consta in trecerea hranei, bine masticata, din cavitatea bucala in stomac. Acesta se realizeaza in trei timpi: bucal, faringian si esofagian.
Timpul bucal al deglutitiei include si masticarea hranei, care este apoi stransa intr-un bol si impinsa in faringe, cu ajutorul limbii. In prima parte, acest timp este voluntar, dupa care devine involuntar. La patrunderea hranei in faringe sunt excitati receptorii senzitivi locali, declansandu-se urmarii timpi care sunt involuntari.
Timpul faringian al deglutitiei consta in propulsarea bolului alimentar prin faringe, care constituie calea comuna pentru functia digestiva si respiratorie. Pe parcursuil acestui timp directionarea bolului in esofag trebuie sa evite caile aeriene. Reazilarea acestul mecanism implica inchiderea reflexa a tuturor orificiilor, in afara celui esofagian. Mai intai se opreste temporar respiratia, apoi palatul moale se ridica si inchide nasofarixul, iar limba preseaza palatul dur, inchizand orificiul oral al faringelui. Osul hioid si laringele sunt trase inainte, cu pozitionarea glotei sub epiglota pentru blocarea orificiului laringian. Dupa inchiderea orificiilor, faringele este strabatut de o unda de contractie musculara, care impinge bolul in esofag. Imediat ce bolul atinge esofagul, sfincterul esofagian superior se relaxeaza, primind hrana.
Timpul esofagian al deglutitiei. Corpul esofagului serveste ca simplu conduct, transportand rapid hrana de la faringe la stomac. Propulsarea hranei prin esofag, se face prin contractii peristaltice ale musculaturii acestuia, care se propaga de la locul de origine pe lungimea intregului esofag. Una sau mai multe unde peristaltice secundare se pot genera cand, dupa prima unda in esofag mai raman resturi de hrana, pentru ca acestea sa fie transportate in stomac. Uneori undele secundare nu pot impinge spre stomac bolul sau un eventual corp strain blocat in esofag, ceea ce va determina transformarea lor in spasme musculare puternice in jurul materialului depozitat.

Secretia salivara

Saliva este produsul de secretie al glandelor salivare. Din punct de vedere morfofiziologic, se deosebesc glande salivare mari si mici. Glandele salivare mari sunt dispuse pereche, fiind reprezentate de parotide (in spatele ramurii verticale a mandibulei), submaxilare (in spatiul intramandibular) si sublinguale (la baza limbii). Glandele salivare mici sunt dispuse parietal in peretele cavitatii bucale, precum si in grosimea mucoasei bucale.

Proprietatile, compozitia si rolurile salivei. Sub aspect fizic, saliva este un lichid incolor, inodor, insipid, mai filant (lipicios) la caine, avand un pH alcalin cu valori medii de 7,56 la caine.

Compozitia biochimica a salivei. Prin continutul extrem de crescut de apa (99-99,5%) si redus in substanta uscata (0,5-1%), saliva este secretia cea mai apoasa din organismul animal. Reziduul uscat salivar este format din substante organice, substante anorganice si elemente figurate (leucocite si celule epiteliale descuamate). Substantele organice salivare sunt azotate (neproteice si proteice) si neazotate. Cele neazotate sunt reprezentate, in principal, de acidul lactic, iar cele azotate neproteice de: aminoacizi, creatinina, acid uric si uree. Substantele proteice salivare sunt enzimatice si neenzimatice. Proteinele neenzimatice sunt reprezentate de mucina, globuline si diverse glicoproteine, continutul in mucus fiind mai ridicat in saliva glandelor submaxilare si sublinguale. Dintre proteinele enzmatice nedigestive, saliva contine lizozim, o muramidaza cu efecte antibacteriene. Substantele anorganice sunt reprezentate de ionii de sodiu, clor, potasiu, calciu, fosfat si bicarbonat, in concentratii relativ reduse, saliva fiind hipotona fata de ser.

Saliva indeplineste roluri multiple, precum:
- participarea la formarea si lubrifierea bolului alimentar, respectiv facilitarea deglutitiei prin continutul mare in apa si mucina salivara;
- facilitarea functiei gustative prin dizolvarea substantelor;
- realizarea fonatiei prin lubrefierea mucoasei buco-faringiene;
- igienizarea gurii prin afluirea permanenta de saliva;
- realizarea termolizei la speciile de animale lipsite de glande sudoripare (caine), prin evaporarea apei de pe suprafata mucoasei bucale si linguale;
- functie antibacteriana prin actiunea lizozimului si anticorpilor salivari;
- eliminarea unor substante toxice si a unor virusuri (rabic).

[Beniamin]

Digestia gastrica

Mucoasa gastrica si tipurile de stomac

Morfofunctional, se deosebesc doua tipuri principale de stomac: simplu si compus.
Stomacul simplu se intalneste la carnivore (caine si pisica), ca si o dilatatie saciforma a tubului digestiv, fiind unicavitar si prevazut exclusiv cu mucoasa glandulara.
Stomacul compus se intalneste la omnivore si ierbivore, si se caracterizeaza prin faptul ca mucoasa acestuia prezinta pe langa zona glandulara si o zona nonglandulara, care este dispusa in portiunea proximala, constituind prestomacul sau prestomacele. Cavitatea gastrica a acestuia poate sa fie simpla, constituind stomacul compus unicavitar, intalnit la omnivore (om, porc), ierbivore monogastrice (cal, iepure), rozataore (cobai sobolan, soarece, hamster) sau compartimentata constituind stomacul compus pluricavitar, intalnit la rumegatoare.

Motilitatea gastrica

Motilitatea gastrica asigura depozitarea temporara a hranei ingerate, procesarea si propulsarea ingestei in intestin.
Motilitatea stomacului proximal consta intr-o activitate musculara predominanta a acestei zone, cu musculatura slab dezvoltata si epiteliu de tip esofagian, conta in contractii slabe si continue, numite contractii tonice. Prin astfel de contractii se adapteaza volumul gastric la cantitatea de continut si se realizeaza o slaba propulsie a ingestei. Adaptarea volumului stomacal la continul se face printr-un mecanism reflex, care consta in relaxarea fibrelor musculare pe masura ce hrana ajunge in cavitatea gastrica. Dupa umplerea stomacului, tensiunea peretilor zonei proximale creste usor, impingand hrana in zona antrului, unde va continua procesarea ei si apoi propulsarea in duoden.
Motilitatea stomacului distal (antrul) are rolul de maruntire a hranei, de punere in contact a acesteia cu secretiile gastrice si de transport in duoden.

[Beniamin]

Sucul gastric

Sucul gastric este produsul de secretie al glandelor gastrice, net diferit de continului gastric al unui stomac gol, care este un amestec de suc gastric, mucus si saliva. Sucul gastric pur este un lichid incolor, transparent, relativ izotonic cu plasma, cu pH foarte acid.
Cantitatea de suc gastric produs in timpul digestiei depinde de factori diversi, importanta majora vand natura hranei ingerate. Astfel, la caine, o masa ''fictiva'' determina secretia unui litru de suc gastric in timp de 3 ore, iar omul secreta aproxmativ 1,5 litri de suc gastric pe zi.

Acidul clorhidric are concentratia de 1 g/L sub forma combinata cu proteinele alimentare si de 0,7-1,4 g/L sub forma libera (0,5-0,6% la caine).
Sucul gastric este cea mai acida secretie a organismului animal, avand un pH de 0,8-0,9 la caine.
Acidul clorhidric indeplineste diferite roluri, cele mai importante fiind:
- transformarea pepsinogenului in pepsina;
- distrugerea microorganismelor din hrana (rol antiseptic);
- blocarea proceselor de putrefactie si fermentatie gastrica prin actiunea bactericida
- denaturarea proteinelor din hrana ingerata, pregatindu-le pentru digestie
- stimularea eliberarii de secretina si inhibarea secretiei de gastrina.

Reglarea secretiei de suc gastric

Adaptarea secretiei gastrice la cerintele digestiei, se face prin mecanisme nervoase si umorale.. LOcalizarea diversa a receptorilor care intervin in secretia de suc gastric, permite diferentierea urmatoarelor trei faze ale secretiei de suc gastric: cefalica, gastrica si intestinala.

FAZA CEFALICA. S-a demonstrat ca simpla vedere, mirosul sau alte excitatii legate de hrana (auzul zgomotelor specifice, de exemplu, apropierea orelor de pranz sau actiunile legate de hranire), provoaca secretie de suc gastric prin mecanisme reflexe conditionate, constituind asa-numita faza psihica.

FAZA GASTRICA. Hrana ajunsa in stomac initiaza cea de-a doua faza a secretiei gastrice, care are o componenta nervoasa si una umorala. Componenta nervoasa include excitarea receptorilor gastrici, prin tensionarea peretelui gastric; determina aparitia impulsurilor in terminatiile senzitive vagale. Aceste excitatii vor trimite impulsuri eferente la glandele gastrice secretoare.
Componenta umorala, mai redusa, consta in eliberarea de gastrina ca raspuns la actiunea excitatoare a vagului si a sistemului intrisec gastro-duodenal, la actiunea directa a pH-ului intragastric sridicat si la contactul mucoasei gastrice cu proteinele si aminoacizii din hrana. Dilatarea gastrica si catecolaminele circulante stimuleaza, de asemenea, secretia de gastrina.

FAZA INTESTINALA. Patrunderea hranei in duoden initiaza cea de-a treia faza a secretiei gastrice. Efectul predominant in faza intestinala il detin mecanismele umorale, gastrina intestinala, motilina si bombezina, secretate de catre celulele specializate ale epiteliului intestinal, stimuland secretia de suc gastric.

Primele doua faze, cefalica si gastrica, produc 45% din totalul de suc gastric, restul fiind secretat in faza intestinala.