
Prezenta corpilor străini în stomacul câinilor și pisicilor se soldează cu manifestări clinice a căror intensitate depinde de particularitățile corpului străin deglutit și de zona in care acesta se soldeaza.
Gastropatia cu corpi straini și obstrucția pilorului evoluează concomitent, dar cea din urma poate fi considerata drept cea mai grava forma clinica de gastropatie.
Cauze

Deglutirea unor materiale străine care nu fac parte din meniul alimentar al acestor specii, reprezinta fie o expresie a lipsei de ocupație, a curiozității sau poate fi indiciul unor afecțiuni carențate sau nervoase ( inclusiv rabia). Astfel, alotriofagia ( tendința de a ingera substanțe necomestibile) reprezinta un factor de risc de prim ordin.

Corpii străini deglutiți pot fi netezi ( bile de plastic sau cauciuc, castane) sau cu suprafața accidentata ( pietre, cioburi de ceramica, sâmburi de fructe). Frecvent în obstrucția pilorica sunt implicate bucăți de țesuturi, sfori, foliile de plastic sau de staniol și membrane artificiale de mezeluri.
Corpii străini cantonati la nivel gastric sunt agresivi prin inducerea unor leziuni de tip iritați-inflamator care întrețin vomitare și prin aceasta diminuarea sau dispariția importanta de apa și electroliți (deshidratare).
Simptome

Motivul solicitării consultației îl constituie de obicei accesele de vomitare survenite brusc, în condițiile în care proprietarul relatează o posibila deglutiție a unor materiale străine. Starea generala a animalului este mai mult sau mai puțin modificata în funcție de răstimpul scurs de la instalarea simptomelor și prezentarea la consultație. De asemenea forma corpului strain ( rotund, neted, ascuțit) și regiunea din stomac în care se localizează vor influenta decisiv simptomele și durata de evoluție a bolii.

Astfel corpii străini intrati cu margini rugase sau ascuțite induc vomitare involuntare, frecvent cu prezenta de strii de sânge digerat ( "zaț de cafea"), iar starea generala este profund afectata de deshidratarea severa și iminenta socului hipovolemic.
Corpii străini avand o textura mai puțin rigida și suprafață neteda sunt mai bine tolerați iar simptomatologia este caracterizata de inapetenta și vomitare sporadice, uneori cu caracter bilios, dar fără prezenta sângelui.

Localizarea corpului străin la nivelul antrului piloric cu obstrucție consecutiva reprezinta întotdeauna o urgenta. Se constata vomitare involuntare, anorexie, deteriorarea rapida a stării generale cu slăbiciune musculară extrema, deshidratare și simptome de soc.
Diagnostic. Relatarea anamnestica a deglutirii unui material strain, vomitarile instituite brusc, durerea și eventual identificarea corpului străin la palpatia stomacului sunt caracteristice
GASTROPATIEI PRIN CORPI STRĂINI. Vomitare de tip "proiectil" și iminenta socului sunt elemente clinice foarte caracteristice
OBSTRUCTIEI PILORICE.
Tratament

Vizeaza inițial calmarea vomitarile și în condițiile unui apetit conservat se vor administra alimente semilichide ( carne tocata mărunt cu apa) care sa facilieze eliminarea corpului străin pe cale naturala. Absenta răspunsului în 24-72 de ore impune intervenția chirurgicala cu gastrotomie.
O contraindicație majora constituie administrarea de vomitive sau purgative, datorită riscului de obstrucție intestinală sau mai grav perforarea peretelui gastric cu peritonita acuta. Ca alternativa mai puțin invaziva ar fi extragerea corpului străin prin intermediul unui endoscop cu forceps.