Ficatul este un organ vital al corpului și este cea mai mare glandă din corp. Acesta îndeplinește numeroase funcții esențiale pentru viață și este organul de bază pentru activitatea metabolică, oferind o fabrică, un depozit de depozitare, o unitate de control al calității și o instalație de procesare a deșeurilor într-o singură structură.Organul are o capacitate funcțională mare și multe insulte tisulare pot fi tolerate fără a supăra funcția normală, cauzând boli manifestate clinic. Acest lucru este în mare parte atribuit capacității regenerative marcate a țesutului hepatic, în principal prin hiperplazie hepatocitară.
Există o diferență importantă între o stare de afectare hepatică și insuficiență hepatică. Afectarea ficatului nu duce neapărat la apariția bolii clinice. Utilizarea termenului de insuficiență hepatică, pe de altă parte, implică o disfuncție gravă cu implicații clinice. Complexitatea și interdependența funcției hepatice, împreună cu capacitatea de a rezista diferitelor niveluri de severitate a insultei, fac dificil diagnosticul clinic al bolii hepatice. Aceste probleme apar din unul sau mai multe dintre următoarele motive:1. Semnele specifice unei disfuncții timpurii sunt dificil de detectat și acest lucru înseamnă că un animal afectat este adesea grav bolnav în momentul primei prezentări pentru examenul clinic. În același sens, leziunile hepatice pot fi răspândite în organ sau avansate până când animalele sunt bolnave clinic.
2. Boala hepatică prezintă o situație de diagnostic diferențiala, dificila în multe ocazii. Aceasta se datorează faptului că starea ficatului poate fi primară sau secundară și, în consecință, caracteristicile clinice pot să nu indice în mod necesar boala hepatică.
3. Diagnosticul și evaluarea bolilor hepatice se bazează în mare măsură pe utilizarea testelor biochimice și enzimatice auxiliare concomitente cu evaluarea clinică. Cu toate acestea, astfel de teste nu indică întotdeauna o indicație a tipului de boală hepatică și a severității acesteia. Mai mult, niciun test unic nu definește în mod specific o leziune.
NECROZA HEPATICA
Acest tip de afectiune poate fi acută sau cronică, atât în ceea ce privește schimbarea patologica, cât și evoluția timpului.Necroza acută se referă la distrugerea focală sau mai extinsă a țesuturilor hepatice. Schimbarea extremă și difuză produce insuficiență hepatică irevocabilă. Au fost identificate diferite modele de necroză acută:
1 - necroză zonală sau necroză centribulară, care în ceea ce privesc unitățile acinare este periacinară în distribuție
2 - necroză masivă care implică o schimbare mai gravă și mai răspândită, cu moartea hepatocitelor și perturbarea arhitecturii stromale.
Formele acute de necroză sunt cel mai frecvent asociate cu reacții adverse la medicamente sau substanțe chimice toxice, dar si infecția virală sau bacteriană severă poate provoca astfel de modificări.
Necroza cronica este mai insiduă ( apare fara manifestari vizibile), are un grad mai scăzut și apare într-un timp mai prelungit. Există o pierdere progresivă a țesutului hepatic viabil, dar are loc și vindecarea tentată. Acest lucru are ca rezultat un organ distorsionat care cuprinde zone de hepatocite regenerative hiperplazice și țesut neregulat cicatricial (fibros). Acest tip de modificare cronică este de obicei asociată cu expunerea prelungită sau repetată la agenți hepatotoxici de grad scăzut sau insidios.
NECROZA HEPATICA MASIVA; CAINE
