CARENTA IN CALCIU SI FOSFOR
Scaderea calciului si fosforului sau un dezechilibru calciu-fosfor duce la tulburari grave la animale. Tulburarile de carenta sunt tot mai frecvente ca urmare a cresterii raselor selectionate si ameliorate pentru precocitate si productii foarte ridicate.
Carentele alimentare de calciu si fosfor precum si un dezechilibru fosfo-calci , se pot manifesta prin:
1. TULBURARI LA NIVELUL SCHELETULUI. Acestea se instaleaza ca urmare a scaderii calciului si fosforului precum si/sau prin insuficienta de vitamine C si D, indispensabile fixarii minerale. Se pot manifesta prin:
* RAHITISM
- la tineret este cauzat de carenta de calciu asociata cu aspect insuficient de fosfor si/sau vitamina D. Alte cauze pot fi carentele de fosfor, atrezie biliara si boli renale. Se caracterizeaza prin:
* deformari osoase, articulatii ingrosate, defecte de aplomb, reducerea cresterii
* insuficienta mineralizare a osteoidului şi matrixului cartilaginos;
* epifize scurte, late, turtite, răsfrânte;
* linie de eroziune lată, neregulată;
* deformarea coloanei vertebrale, pelvisului, table dentare
* torace îngust, mătănii costale, deformarea aplomburilor;
* capsule articulare, ligamente laxe, ;
* invazie vasculară a cartilajului de creştere;
* persistenţa cartilajului în osteoid.
* joncţiune osteocondrală neregulata.
* OSTEOMALACIE
- denumita și "rahitismul" animalelor adulte, este mai des întâlnită vacile de lapte și mai puțin la câinii adulți. Manifestările sunt date de ramolire și reducere a rezistentei osoase. Este data de carenta de Vitamina D
* OSTEOFIBROZA
- întâlnită și la animale adulte duce la ramolire osoasă, îngroșare cu reducerea cavităților prin țesutul fibros format. Frecvent, la animalele bolnave, se constata ca sunt hrănite cu rații carentate în calciu sau al căror raport Ca/P este scăzut ( exces relativ de fosfor). Modificările pot fi cauzate și prin exces de fluor.
Carenta în fosfor este asociata adesea și cu pica ( depravare a gustului) : animalele Ling și consuma lemne, mortar de zid. În literatura se semnalează asocierea carentei cu apariția cazurilor de
botulism (afecțiune foarte rara cauzata de toxinele bacteriei Clostridium botulinum; toxine care ataca sistemul nervos și provoacă paralizie).
2. FEBRA VITULERA. Afecțiunea este întâlnită la femele ( cu producții de lapte).
Contrar denumirii sale, boala se manifesta prin hipotermie și încetinirea tuturor funcțiilor vitale pana la simptomatologie de tip nevrotic: chiar forma paralitic comatoasa ( posibila coma). Factorul predominant implicat în etiologia acesteia este hipocalcemie instalata brusc. Concomitent scade glicemia și magnezemia dar în măsura mai redusa. La declanșarea bolii mai participa și alți factori responsabili de reglarea mecanismului excitabilitatii neuro-musculare, cum ar fi ruperea raportului K/Ca precum și Ca/P.
La femelele cu producții de lapte se produce o stare a calcemiei printr-o adevărată spoliere: odată cu afluxul lactat, eliminarea calciului creste brusc de la 45-50 g la cantități de 100g pe zi. Este însă extrem de importanta profilaxia bolii prin luarea masurilor de igiena-dietetica, mai ales în ultima perioada de gestație. Acestea consta in:
- hrănire cu nutrețuri bogate în calciu ( procent considerabil de oase cărnoase)
- plimbări scurte, indiferent de anotimp

Frecvent la catea ( mai ales la rasele de talie mica: Pekinez, Terrier pitic, Spitz, Maltez) și foarte rar la pisica se întâlnește tetania de lactație sau eclampsia puerperalis. Apare la scurt timp după declanșarea lactației și se manifesta prin contracții clinice și tonice repetate des asociate cu tulburări ale ritmului respirator. Între cauzele predispozante se considera ca ar fi condițiile proaste de întreținere, lipsa mișcării și alimentația necorespunzătoare cu exces de proteine și dezechilibrata în minerale ( și aici ne referim la hrana industriala).
3.TULBURARI DE REPRODUCȚIE. Se manifesta prin
* INFECUNDITATE manifestata prin reapariția caldurilor ( la 1 luna și apoi 3-4 luni după fătare, când sunt epuizate rezervele minerale ale organismului ca urmare a mobilizării și eliminării prin lapte)
* MORTALITATE EMBRIONARA. Se pare ca are loc fecundarea ovulului dar se produce moartea embrionului și reapariția caldurilor la 2-3 luni ca urmare a scăderii fosforului alimentar.