Hepatita infecțioasă a câinelui, numita și Boala lui Rubarth, este o boala infectocontagioasa, de natura virala, de tip evolutiv acut, semnalata la animale din familia Canidae și caracterizata clinic prin febra, tulburări hepatogastroenterice, uneori tulburari nervoase, prin leziuni grave ale ficatului.
Deși boala a fost observata de către Green, în 1928, în SUA, la vulpile argintii ea a fost descrisa pentru prima data, distincta abia în 1947, în Suedia de către Rubarth. Ulterior, boala a fost diagnosticata și în alte tari ( Anglia, Italia, Canada, Ungaria), iar la noi a fost identificata de către Surdan la vulpile argintii și apoi la câini. Agentul cauzant este Adenovirus canin 1 (CAV-1). Rezistenta virusului în mediul extern este mare, temperaturile scăzute și liofilizarea îl conservă peste 1 an, în sol se menține activ 3-4 luni, rezista la eter, chloroform, fenol, 30-60 minute la 56 de grade C și 3-5 minute la 60 grade C, antiseptice îl distrug după 10 minute. Epidemiologie. În mod natural sunt afectați câinii și vulpile, dar boala a fost observata și la lupi, coioti, bursuci, unele specii de urs și chiar și la maimuțe, mai ales sub forma inaparenta. Sensibilitatea cea mai mare o prezintă cățeii și puii de vulpe de 2-3 luni. După vârsta de 1 an, incidenta diminua foarte mult. Sexul și rasa nu influențează receptivitatea, deși după unele observații terierii ar fi mai sensibili. Sursele primare de infecție sunt reprezentate de animalele bolnave, convalescente, vindecate sau care au făcut infecții inaparente. Un rol important îl au purtătorii sănătoși de virus, în organismul cărora virusul poate rămâne în latenta timp îndelungat (5-9 luni) și sub influenta unor factori stresați sa se multiplice.Sursele secundare sunt apa, furajele, obiectele, adăposturile contaminate, precum și vectorii activi sau pasivi (ectoparazitii).
Căile de pătrundere ale virusului în organism sunt:
- cea digestiva (ingerarea de apa, furaje sau lingerea obiectelor contaminate)
- respiratorie (inhalarea de aerosoli încărcați cu particule virale rezultate prin tuse, strănut, lătrat)
- percutanata prin mușcături, prin ectoparaziti (purici, căpușe)
- prin diverse intervenții în serie cu ace sau instrumente nesterilizate.
Gravitatea endemiei este dependenta de intensitatea cu care acționează diferiți factori stresanti: suprapopularea, igiena și alimentația defectuoasa, transporturi, intarcare, evoluția altor boli. Frecventa cea mai ridicata a cazurilor este primăvara și toamna.Patogeneza. Virusul pătruns în organism se multiplica la poarta de întrare, apoi pe cale limfatica ajunge în sânge, determina starea de viremie, ce corespunde perioadei febrile, după care difuzează în tot organismul. Virusul se localizează în ficat, unde determina procese inflamatorii acute cu necroza care antrenează, între alte tulburări și o hipoglicemie grava.
Ulterior, virusul se cantoneaza in rinichi, de unde este eliminat prin urina, uneori timp de pana la 9 luni. S-a constatat ca chiar după 6 luni de la vindecarea clinica, animalele pot prezenta stări de viremie cu caracter intermitent.Semne clinice
Perioada de incubație este de 3-6 zile. Boala poate evolua supraacut, acut și benign.
* Forma supraacuta este rara, fiind semnalata la cățeii foarte tineri și se exprima prin moarte fulgerătoare, fără ca animalele sa prezinte semne de boala. Uneori, se poate constata abatere profunda, diaree hemoragica, vomitat, hemoragii pe mucoasele aparente, frecvent în camera anterioara a ochiului, convulsii, coma, urmate de moarte după câteva ore, în 100% din cazuri.
* Forma acuta este cea mai frecventa și debutează prin hipertermie (40-41 grade C), care cedează după 24-48 de ore, uneori scade sub normal, nu mai revine și survine moartea. De cele mai multe ori însă, temperatura prezintă o noua ascensiune, care durează pana la 6 zile.
Animalele prezintă abatere accentuata, anorexie, scădere a forței musculare sete accentuata, vomitare alimentare sau biloase, diaree, uneori sangvinolenta, conjunctivita seroasa sau purulenta.
La palparea abdomenului sau spontan se declanșează crize hepatice dureroase traduse prin lătrat, gemete, convulsii, agitație, crize epileptiforme, care sfârșesc prin epuizare totala.
La 30% din cazuri se constata opacifierea corneei uni sau bilaterale, manifestate inițial prin reflexe albăstrui ("ochi albastru"), care dispar după 3 săptămâni. Mucoasele sunt de obicei palide, rar icterice, uneori apar hemoragii pe mucoasa gingivala. Nivelul glicemiei se reduce.
Boala se poate termina prin moarte după 2-4 zile, în procent de 10-12 din cazuri sau cu vindecare lentă în 10-15 zile. Evoluția bolii poate fi agravată când este asociata cu alte afecțiuni.
* Forma benigna, se manifestă prin semne discrete ( hipertermie moderata, keratoconjunctivita, faringite sau amigdalita), urmate de vindecare.
La câini, frecvent, boala evoluează sub o forma frusta, clinic inaparent (la 60-70% din animalele adulte s-au evidențiat anticorpi fata de virusul CAV-1). Mucoasele sunt în general palide, iar sângele slab coagulat. Ficatul, de regula, este mărit în volum, de culoare vișinie, iar vezica biliară, la fel și ea, mărită în volum, cu peretele îngroșat pana la 4-5 mm, de culoare gri pana la rosu închis. Splina este uneori hipertrofiata (mărită și ea în volum) și adesea prezintă hemoragii. Frecvent se observa edeme, hemoragii la nivelul stomacului, intestinului, pulmonului și ocazional congestia, hemoragii și edeme (acumulare de lichid) în sistemul nervos, în miocard, la nivelul globilor ocular.Pronosticul este intotdeauna grav, datorită alteratiilor organice care pot duce la moarte.
Tratament. În faza incipienta a infecției se poate utiliza serul specific, repetat după 3 zile. Cu rezultate bune, se recomanda transfuzii de sânge, repetate la 48 de ore dacă este necesar. Se urmărește combaterea hipoglicemiei, folosind serul glucozat, susținerea ficatului cu metionina și vitaminele C, A, B12. Pentru prevenirea infecțiilor secundare se utilizează antibiotice. Animalelor bolnave li se vor asigura condiții de zooigiena și alimentație corespunzătoare.
Vaccinarea se realizează cu vaccinuri vii atenuate sau vaccinuri inactivate, cu avantajele și dezavantaje pe care le au fiecare si pot fi monovalente sau mixte.
Se recomanda vaccinarea la vârsta de 2-3 luni, cu rapel după 1-2 luni și apoi anual în cazul vaccinurilor atenuate sau bianual in cazul vaccinurilor inactivate. Cățeii care provin din mame nevaccinate pot fi imunizați activ începând cu vârsta de 15 zile.
La noi în tara se utilizează vaccinurile vii atenuate, enunțate în boala lui Carrè și vaccinul Heparom contra hepatitei contagioase canine.
!!!!!!În caz de apariție a bolii, aceasta se declara oficial și se instituie carantina de gradul II. Animalele bolnave se izolează și se tratează, cele sănătoase se vaccinează, se distrug materiile infectate, se reglementează circulația și se fac de infecții.
