Antibioticele naturale sunt extrase aproape exclusiv din plante, uneori chiar din simbioza (forma de viață asociată) dintre plante și insecte (cum ar fi propolisul). Plantele pot produce substanțe pentru a se proteja de viruși, bacterii și ciuperci care le infestează și le pot deteriora. Antibioticele naturale extrase din plante nu pot face minuni. Eficacitatea lor este mai lentă decât cea a antibioticelor artificiale, în acest caz nu există succes rapid, dar nu există efecte secundare și mai ales eficacitatea este durabilă. Deoarece flora intestinală nu este atacata, nu există recidivă. Condițiile preliminare pentru o utilizare eficientă sunt, la fel ca în toate celelalte terapii holistice, și reabilitarea mediului intern, adaptarea nutriției și înlocuirea substanțelor ortomoleculare ce nu exista.Există o cantitate mare de plante cu eficacitate naturală antibiotica, printre care:
1. Suc de Aloe vera: pentru uz intern pentru întărirea sistemului imunitar, pentru uz extern ca gel care trebuie aplicat pe rani cauzate de infestări fungice și abcese.
2. Eufrazie: ca tinctură pentru diverse probleme oculare, dar și în caz de tuse, frig, răgușeală.
3. Coada racului: ca un ceai de plante în inflamațiile intestinale.
4. Limba oii: ca suc în cazul mușcăturilor de insecte de tot felul, ca ceai de plante în caz de inflamație intestinală și flegmă în căile respiratorii.
5. Extract din semințe de grepfrut: sub formă de picături sau tablete, are puternice proprietăți antibiotice, antivirale și antifungice (ucide ciupercile).
6. Usturoi:
7. Galbenele: pentru a fi folosit ca tinctură și unguent. Se folosesc adesea tinctura de calendula diluată (o parte de tinctură, 10 părți de apă) pentru spălare în caz de flegmă prepuțială purulentă sau ca unguent în caz de răni.
8. Chimen negru: Peste 100 de substanțe diferite au fost identificate până acum în semințele de chimen negru. Ca ulei are o eficacitate antibacteriană și antifungică, oferă și acizi grași esențiali valoroși.
9. Arborele de ceai: pentru utilizare ca ulei diluat pe răni
10. Cimbru: ca ceai de plante în caz de bronșită, tuse (se amestecă cu salvie, plantago lanceolat, eucalipt, anason, frunze de mullein și horehound comun).
11. Cistus: ceai de plante de cistus, indicat în caz de candida (infecție fungică) și infecții ale gâtului de origine bacteriană, infecție amigdaliană și boli gastro-intestinale. Rezistența antioxidantă a cistusului este mult mai mare decât cea a altor ceaiuri din plante. Doar o doza din acest ceai de plante are aceeași eficiență antioxidantă ca o doză zilnică completă de vitamina C.
12. Propolis: albinele colectează rășini de la mugurii de frunze și scoarță de diferite tipuri de copaci și le amestecă cu ceea ce secretă, dând naștere unor substanțe eficiente din punct de vedere medical. Din aceasta rezultă propolis. Cu această substanță închid stupii și îi protejează de intruși precum viruși, bacterii și ciuperci. Bucatile de propolis sunt bogate în vitamine, minerale, oligoelemente, aminoacizi, uleiuri esențiale, flavone, favonoide etc. Se folosește pulbere de propolis pentru toate inflamațiile cronice, în special cele ale tractului urinar, amigdalite și infecții ale urechii, dar și în inflamațiile gastro-intestinale și infecțiile recurente ale tractului respirator. Propolisul trebuie administrat timp de câteva săptămâni. Acordați întotdeauna atenție originii și concentrației, pe piață există substanțe impure și diluate. Un produs bun trebuie să conțină nu mai puțin de 90% propolis pur.
